Duminica 22 Decembrie

Ce spune Wilmark după ce a fost DAT AFARĂ de la DANSEZ PENTRU TINE

 

Wilmark a aflat vineri, 18 octombrie, cu câteva ore înainte de începerea show -ului de la ProTV, că a fost dat afară.

 

Motivul invocat a fost acela că Wilmark a participat, ca invitat, la emisiunea lui Liviu Vârciu de la Kanal D, ”Roata norocului”.

 

Am participat în acea emisiune ca simplu invitat, nu am semnat niciun contract cu cei de la Kanal D să mă angajez la ei. Nu credeam că se va ajunge aici. Îmi pare rău că, după atâţia ani, am fost nevoit să părăsesc echipa de la Dansez, ţineam foarte mult la toţi de acolo”, a declarat Wilmark, citat de click.ro. 

 

Wilmark a fost la Kanal D pentru un caz umanitar, el învârtind roata pentru a ajuta o fetiţă de 7 ani, cu grave probleme de sănătate şi cu o situaţie materială precară. Emisiunea a fost difuzată vineri la ora 18.00, cu două ore şi jumătate înainte de a începe ”Dansez pentru tine”. 

 

Nu am aflat de la el, ci din alte surse. A fost o surpriză să-l vedem pe alt post TV. Corect ar fi fost să ne anunţe. Oricum, el, în acest fel, şi-a încălcat contractul şi ştia acest lucru. Practic, a fost o decizie asumată”, au declarat surse din Pro TV. 

Comentarii Facebook