Duminica 22 Decembrie

Cea mai lungă căsnicie din lume. Vezi de câte decenii este căsătorit un cuplu


Karam Chand, 107 ani, și Katari Chand, 100 ani, sunt căsătoriți de 87 de ani. Originari din India, dar stabiliți în Marea Britanie, Karam și Katari au depășit recordul la cea mai de durată căsnicie, rumând să fie în scriși în Cartea Recordurilor.

În această lună, cei doi sunt sărbătoriţi nu doar de familia lor, ci şi de tot oraşul Bradford, care organizează o petrecere în onoarea lor.

Karam şi Katari s-au căsătorit în contextul unui mariaj aranjat de familii, după o tradiţie care există şi acum în India. Au avut şansa de a se potrivi şi se înţeleg bine şi azi.

Unul dintre elementele căsniciei lor reuşite este faptul că au şi au avut mereu grijă unul de celălalt, în toate modurile posibile. Karam spune că modul său de „a fi romantic” este să îi spună mereu glume lui Katari, pentru a o face să râdă, iar Katari îşi aminteşte cum îi pregătea soţului ei mâncăruri vegetariene proaspete în fiecare seară.

Alte „secrete”? După propriile lor declaraţii, petrec mult timp împreună şi merg împreună peste tot; se ascultă unul pe celălalt, manifestă toleranţă şi fidelitate faţă de partener şi împărtăşesc aceleaşi valori sociale şi religioase.

Un alt factor care a contribuit la longevitatea lor - separat şi în cuplu - este grija constantă din partea familiei, sprijinul dat de copiii lor, astăzi adulţi. Karam şi Katari au împreună opt copii şi 28 de nepoţi.



Sursa: Daily Mail

Comentarii Facebook