Lizzie Velasquez suferă de un sindrom extrem de rar, întâlnit la alte 2 persoane, care o împiedică să crească în greutate.

Lizzie Velasquez nu a abandonat lupta și redefinește în permanență conceptul de frumusețe prin discursurile pe care le susține în calitate de speaker motivațional.

Ea ține o dietă zilnică de de include între 5.000 și 8.000 de calorii, dar nu a avut niciodată mai mult de 30 de kilograme. Ea este nevoită să mănânce la fiecare 15-20 de minute pentru a-și menține nivelul de energie, pentru că metabolismul ei este foarte rapid.

Lizzie Velasquez a fost victima oamenilor răuvoitori. Când era în liceu, a descoperit pe YouTube un clip ce conținea imagini cu ea și care era intitulat “Cea mai urâtă femeie din lume”. A adunat milioane de vizualizări, iar mulți internauți i-au transmis să se sinucidă. În momentul acela, a hotărât să nu-i lase pe agresorii ei online să o definească.

Ea a reușit să schimbe viața și puterea de a merge mai departe. La un eveniment TEDx ,din decembrie 2013, organizat pentru femei în Austin, Texas, ea a povestit cum a reușit să își găsească fericirea fără să țină cont de răutățile celorlalți.

Citește mai jos mesajul ei, dintr-o înregistrare postată pe YouTube, conform fabuloase.ro.

”Am fost născută cu un sindrom foarte rar, pe care îl mai au doar două alte persoane în afară de mine la nivel mondial. În linii mari, sindromul mă împiedică să cresc în greutate. Într-adevăr, este la fel de bine pe cum sună. Pot mânca oricât vreau, oricând vreau, și nu mă voi îngrășa deloc. Voi împlini 25 de ani în luna martie și n-am cântărit niciodată mai mult de 30 de kilograme.

Există totuși anumite beneficii când nu poți să te îngrași, există beneficii ale faptului că ai probleme de vedere, există beneficii că ai un trup mărunt. Unii oameni mă întrebă cum de pot spune că există beneficii ale faptului că pot vedea cu un singur ochi. Port doar o singură lentilă de contact, am nevoie doar de o lentilă la ochelarii de citit, dacă o persoană mă enervează mă așez cu partea dreaptă la ea. De asemenea, faptul că sunt atât de slabă mă face perfectă pentru a deveni imaginea unei săli de fitness.

Chiar dacă sindromul mi-a adus lucruri grozave, au existat și lucruri îngrozitoare, după cum vă puteți imagina. Am fost crescută 150% normal. Sunt primul copil pe care l-au avut părinții mei. Când m-am născut, medicii i-au spus mamei mele că fiica ei nu avea deloc lichid amniotic în jurul ei. A fost un miracol că am ajuns pe lume țipând. Doctorii i-au avertizat pe părinții mei că fiica lor nu va putea să meargă, să vorbească, să gândească sau să facă orice pe cont propriu. Te-ai gândi că părinții mei s-au întrebat de ce li s-a întâmplat lor așa ceva. Nu a fost deloc așa. Primul lucru pe care le-au spus doctorilor a fost că vor să mă vadă și că urmau să mă ducă acasă și să mă crească cât puteau ei de bine. Și exact asta au făcut.

Le datorez părinților mei tot ce am făcut în viață. Una dintre cele mai mari probleme pe care le-am avut când am crescut au fost persoanele care au încercat să mă intimideze și să mă agreseze. Când am mers pentru prima oară la grădiniță, n-aveam absolut nicio idee că arătam diferit de alți copii. Nu puteam să văd că arătam diferit. Am fost o trezire la realitate pentru mine. Am intrat în grădiniță cu un ghiozdan mai mare decât mine, care arăta ca o carapace, și i-am zâmbit unei alte fetițe. S-a uitat la mine de parcă eram un monstru, de parcă eram cel mai înfricoșător lucru pe care îl văzuse vreodată în viața ei. Prima mea reacție a fost să-mi spun că e foarte prost crescută. Credeam că ziua se va schimba în bine, însă din nefericire a mers din ce în ce mai rău. Multă lume n-a vrut să aibă deloc de a face cu mine, iar eu nu înțelegeam de ce. Nu le făcusem nimic, în mintea mea eram un copil de treabă.

Am ajuns acasă și i-am întrebat pe părinții mei ce am făcut rău, ce e în neregulă cu mine, de ce nu mă plac ceilalți copii. Mi-au spus că singurul lucru diferit la mine este că sunt mai mică decât ceilalți copii. Ai un sindrom, dar el nu te va defini. Mi-au spus să-mi țin capul sus, să zâmbesc în continuare, iar în cele din urmă oamenii își vor da seama că sunt exact ca ei. Exact asta am făcut.

Vreau să vă gândiți la ce vă definește pe voi. Cine sunteți? De unde veniți, trecutul vostru, prietenii, ce este? Ce vă definește ca persoane? Mie mi-a luat mult timp să-mi dau seama ce mă definește. Mult timp, am crezut că ceea ce mă definește este înfățișarea mea. Am crezut că fața și corpul meu erau urâte, dezgustătoare. În școală, detestam că trebuia să mă trezesc dimineață și să mă aranjez în oglindă. Îmi doream foarte mult să fac sindromul să dispară, viața mea ar fi devenit mult mai ușoară. Mă rugam să mă trezesc dimineață și să descopăr că sunt o altă persoană, pentru a scăpa de problemele mele. Îmi doream asta în fiecare zi, iar în fiecare zi eram dezamăgită.

Am beneficiat de un sprijin uriaș din partea apropiaților. Ei nu-mi plâng de milă, mă încurajează când sunt tristă, râd alături de mine în clipele fericite. M-au învățat că deși am acest sindrom, deși viața mea este grea, nu pot lăsa asta să mă definească.

Eu sunt singura responsabilă pentru viața mea, la fel cum voi sunteți responsabile pentru ale voastre. Voi decideți dacă o luați pe un drum greșit sau pe unul bun. Voi decideți ce vă definește.

Când eram în liceu, am descoperit un clip pe YouTube cu imagini cu mine, pe care cineva îl denumise “Cea mai urâtă femeie din lume”. Avea patru milioane de vizualizări când l-am descoperit eu și o lungime de numai opt secunde. Erau mii de comentarii, iar mulți îmi spuneau să fac lumii un bine și să îmi pun un pistol la tâmplă și să mă sinucid. Gândiți-vă puțin la asta. Gândiți-vă la cum v-ați simți dacă oameni pe care nu-i cunoașteți v-ar spune asta. Am plâns în hohote și mă pregăteam să dau o ripostă când deodată mi-a venit o idee și mi-am dat seama că e mai bine să nu am nicio reacție.

Am început să realizez atunci că viața mea este în mâinile mele. Puteam să aleg să transform asta în ceva bun sau să transform asta în ceva groaznic. Puteam să devin recunoscătoare pentru lucrurile pe care le am și fac în așa fel încât ele să mă definească sau să fiu supărată din cauza a ceea ce nu îmi convine. Mi-am dat seama că nu trebuie să-i las pe cei care mă numesc un monstru, pe cei care mi-au spus că ar trebui să fiu “ucisă cu foc” să mă definească. Voi face în așa fel încât scopurile, succesele și realizările să fie cele care mă definesc, nu înfățișarea mea, nu problemele mele de vedere, nu faptul că am acest sindrom despre care nimeni nu știe nimic.

Mi-am spus atunci că voi munci din greu pentru a progresa. În mintea mea, cea mai bună cale de a mă răzbuna pe toți cei care au râs de mine era să devin mai bună și să le arăt că pot să le folosesc jignirile ca motivație pentru a-mi atinge scopurile. Asta am făcut. Mi-am spus că vreau să devin speaker motivațional, să scriu o carte, să termin o facultate, să am o familie și o carieră. Opt ani mai târziu, stau aici în fața voastră ca speaker motivațional. Mi-am propus să scriu o carte, dar peste câteva săptămâni voi trimite la editură manuscrisul pentru cea de-a treia carte a mea. Am vrut să termin o facultate, iar exact asta am făcut, obținând o diplomă în Științe ale Comunicării. Încă n-am o familie, dar cariera începe să se închege.

Am muncit foarte mult și i-am folosit pe cei care îmi spuneau că nu puteam face nimic pentru a mă motiva. Folosiți-vă de energiile negative din viața voastră pentru a o schimba în bine. Vă garantez că veți avea de câștigat din asta”.