Duminica 22 Decembrie

Cele patru obiceiuri prin care îţi poţi reduce riscul de a muri cu 80%

 

Bărbaţii şi femeile îşi pot diminua semnificativ riscul de deces adoptând dieta mediteraneană, făcând exerciţii fizice, menţinându-şi o greutate sănătoasă şi abţinându-se de la fumat, relevă un nou studiu.

 

În studiu, oamenii care au adoptat acest stil de viaţă şi-au redus riscul de apariţie a decesului cu 80 de procente. Mai exact, cele patru schimbări menţionate mai sus i-au protejat pe oameni de boli coronariene şi coagularea depozitelor de calciu din arterele inimii, reducând totodată riscul de deces din orice cauză pe o perioadă de 8 ani. 

 

Pentru cercetare, oamenii de ştiinţă au monitorizat 6.200 de oameni (caucazieni, afro-americani, hispanici şi asiatici) pentru aproximativ 8 ani. ”Cei care au adoptat cele patru comportamente sănătoase au înregistrat o scădere a riscului de deces cu 80 de procente comparativ cu subiecţii în rândul cărora nu s-a întâlnit niciunul dintre aceste comportamente”, a declarat dr. Haitham Ahmed. 

 

La începutul studiului, participanţii au fost supuşi analizelor medicale pentru a li se măsura nivelurile depozitelor de calciu din arterele inimii. Pe parcursul studiului, specialiştii au înregistrat evenimentele cardiace experimentate de subiecţi, precum atacuri de inimă, dureri în piept, stop cardio-respirator, angioplastie sau decesul provocat de boli coronariene. 

 

Pe baza comportamentelor legate de dietă, a exerciţiilor fizice, a IMC (indexul de masă corporală) şi a eventualelor obiceiuri nesănătoase, participanţii la studiu au primit scoruri de evaluare a sănătăţii de la zero la patru. Din totalul participanţilor, doar 2% (129 de indivizi) au primit scor maxim, scrie descopera.ro.

Comentarii Facebook