Duminica 22 Decembrie

Celebrul nutriționist Gheorghe Mencinicopshi, condamnat la închisoare. Motivația: A urmărit ”cu orice preț” privatizarea ICA


Judecătorii de la Tribunanul București l-au condamnat pe celebrul nutriționist Gheorghe Mencinicopschi la şase ani de închisoare pentru că, susţin ei, a urmărit "cu orice preţ" privatizarea ICA în favoarea firmei controlate de Dan Voiculescu, respectiv SC Grivco SA.

Potrivit motivării deciziei instanţei Tribunalului Bucureşti, fostul director al Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), Gheorghe Mencinicopschi, a participat, "în nume propriu", cu o "ofertă trucată" la licitaţia organizată de Agenţia Domeniilor Statului (ADS) pentru a duce la bun sfârşit acest plan.

"Aspectul că inc. M.G. a participat în mod formal la licitaţia organizată de ADS pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni rezultă din faptul că acesta nu era interesat în mod real de preluarea societăţii întrucât nu dispunea de resursele financiare necesare unei activităţi de o asemenea amploare în condiţiile în care era salarizat de la bugetul de stat. (...) Totodată, aspectul că a fost influenţat de inculpatul V.D. (Voiculescu Dan - n.r.) în întreaga sa activitate managerială, rezultă si din faptul că după licitaţie a fost promovat pe linie de partid, (...) la propunerea inculpatului V.D.", menţionează judecătorul Tribunalului Bucureşti, în motivarea soluţiei, citată de Mediafax.

Mencinicopschi a solicitat ADS includerea în caietul de sarcini al licitaţiei a unor condiţii care "să sublinieze specificul instituţiei", în calitatea sa de director general al ICA, condiții care, susţine instanţa, ar fi trebuit să asigure dezvoltarea institutului "în perspectiva aderării la UE", fapt care nu se susţine prin acţiunile fostului director.

"Relaţiile apropiate dintre inculpatul V.D. si inculpatul M.G., precum şi aspectul că acesta din urmă, ca şi ceilalţi inculpaţi, între care existau relaţii de prietenie sau subordonare, a urmărit să privatizeze în mod fraudulos în favoarea SC GrivcoSA , prin încălcarea dispoziţiilor legale, în pofida celor susţinute pe parcursul procesului penal, în sensul că dimpotrivă, a urmărit un scop nobil - continuarea activităţii de cercetare - sunt devoalate de declaraţiile inculpaţilor Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Corneliu Popa, Grigore Marinescu, în care precizează că era de notorietate la nivelul Academiei, că inculpatul M.G. urmărea să privatizeze în favoarea SC Girvco SA pentru că a fost recompensat prin sponsorizarea participării sale la simpozioane în străinătate", se menţionează în documentul citat.

Comentarii Facebook