Duminica 24 Noiembrie

CFR Călători anunță întârzieri pe mai multe rute internaționale! Poliția din Ungaria oprește trenurile, după o amenințare cu bombă



CFR Călători anunță că mai multe rute internaționale vor avea întârziere, din cauza faptului că trenurile vor fi oprite pentru controale în Ungaria.

Administrația feroviară din Ungaria informează că trenurile internaționale care tranzitează sau au ca destinație stații de pe teritoriul Ungariei sunt oprite pentru verificări suplimentare. Sunt posibile întârzieri în circulația trenurilor internaționale România – Ungaria – Austria și retur”, se arată într-un comunicat al CFR Călători.

Până la acest moment circulă cu întârzieri următoarele trenuri:

75 Budapesta – Brașov
73 Budapesta - București Nord
1367 Budapesta – Brașov

Autoritățile maghiare vor opri, miercuri, toate trenurile internaționale care circulă pe teritoriul Ungariei, din cauza unei amenințări cu bomba primită prin intermediul unui apel anonim.

Poliția din Ungaria a precizat că starea de alertă va fi menținută până la miezul nopții.

Comentarii Facebook