Duminica 22 Decembrie

Chelnerul batut de Adrian Mutu i-ar fi strigat: "Sa muriti precum romanca aia de la Roma!"


Adrian Mutu ar fi sarit sa il bata pe ospatarul din barul din Florenta, dupa ce acesta a strigat dupa el: "Sa muriti precum romanca aia de la Roma!".

Potrivit libertatea.ro, care citeaza un prieten al cuplului Consuelo si Adrian Mutu, scandalul s-ar fi iscat dupa ora 4 dimineata. "In jurul orei 4.30, Adrian impreuna cu doi prieteni au vrut sa paraseasca localul Full Up. Mutu si-a dat insa seama ca nu are portofelul asupra sa si i-a spus chelnerului, cunostinta veche, sa-i puna la dispozitie un bodyguard care sa-l conduca pana acasa sa ia bani. In acest timp, in bar, se mai gasea un grup de albanezi, care comentau si aduceau injurii romanilor din Italia. Incurajat de acestia, chelnerul, albanez si el, le-a reprosat romanilor, in frunte cu Mutu, ca nu vor sa plateasca. Desi s-au ciondanit un pic, Adi a plecat cu bodyguardul dupa portofel", relateaza apropiatul fotbalistului.

Adrian Mutu s-ar fi intors in bar si a platit consumatia. "A dat sa iasa, iar ospatarul kosovar, infierbantat, s-a luat dupa romani si le-a strigat: 'Sa muriti precum romanca aia de la Roma!'. Asta i-a pus capac lui Mutu", a mai relatat prietenul atacantului.

"Stiu ca am gresit, dar m-am saturat sa fiu jignit si umilit de toti. N-am mai suportat sa stau cu capul in pamant. Din acest motiv l-am si lovit pe chelner. Pe stadion ne injura, pe strada ne injura, la carciuma ne injura... dar ce, au ajuns romanii ultimii oameni ai Europei?", ar fi spus si Adrian Mutu, intr-un cerc de prieteni.

S-ar parea ca intre timp "Briliantul" s-a impacat cu ospatarul batut si a dat chiar si un comunicat oficial: "Am reactionat la repetate ofense cu tenta rasista si la amenintarea ca voi avea acelasi sfarsit ca si romanca de la Roma", a declarat atacantul Fiorentinei.

Adrian Mutu a fost implicat in noaptea de vineri spre sambata intr-un scandal in barul Full Up, din Florenta, unde jucatorul de fotbal l-a batut pe ospatarul Berat Racaj, in varsta de 28 de ani. Initial s-a spus ca scandalul ar fi pornit dupa ce romanul a refuzat sa plateasca nota pentru care are cont deschis la bar.

Comentarii Facebook