Duminica 22 Decembrie

Cioloș, despre incediul de la Colectiv: Șefii ISU București să fie demiși. Vreau să mă asigur că nu mai pot intra în sistem


Premierul Dacian Cioloș a declarat, miercuri, în cadrul ședinței de Guvern, că vrea să se asigure că persoanele din conducerea ISU Bucureşti-Ilfov, care au fost suspendate din funcţii, vor fi demise şi nu se vor mai avea cum să se întoarcă în sistem.

"Vreau să mă asigur că cei care au fost la conducerea ISU vor fi demişi şi nu mai au ce căuta în sistem", a spus Cioloş.

Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, i-a spus premierului că secretarul de stat Raed Arafat a fost informat, marţi, că încă de la sfârşitul lunii septembrie o societate comercială care organiza evenimente în clubul Colectiv a informat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi conducerea ISU Bucureşti-Ilfov că acolo urmează să aibă loc un eveniment la care ar fi urmat să participe foarte mulţi oameni, potrivit Mediafax.

"În momentul în care am avut această informaţie, i-am cerut domnului secretar de stat ca toată situaţia de fapt să fie înaintată de urgenţă la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi valorificată la dosarul penal al cauzei şi întreaga conducere a ISU Bucureşti-Ilfov a fost pusă la dispoziţie până la definitivarea situaţiei, urmând ca în cursul zilei de astăzi să împuternicim pe altcineva să asigure continuitatea comenzii la structura respectivă", a declarat Tobă.

El i-a mai transmis lui Cioloș că, în acest caz, la ISU Bucureşti-Ilfov a fost începută o "verificare de sistem" pentru a vedea ce măsuri trebuie luate la această structură, inclusiv cu "transparenţa a tot ceeea ce înseamnă sponsorizări". Ministrul a precizat că toate aceste sponsorizări vor fi afişate pe site-ul instituţiei, pentru transparenţă.

Comentarii Facebook