Duminica 22 Decembrie

Comisia Iordache a decis: Procurorii NU mai pot da informaţii în timpul urmăririi penale unor persoane

 

Procurorii vor avea interdicţie de a difuza informaţii cu privire la persoanele care se află în cursul urmăririi penale.

 

În cursul urmăririi penale şi judecării cauzei sunt interzise comunicările publice, declaraţiile publice precum şi furnizarea de alte informaţii, direct sau indirect, provenind de la autorităţi publice referitoare la faptele şi persoanele ce fac obiectul acestor proceduri şi nu se pot referi la persoanele suspectate sau acuzate ca şi cum acestea ar fi fost condamnate”, se arată în amendamentul propus de PSD şi UDMR.

 

Dacă organele judiciare au comunicat public date şi informaţii privind începerea urmăririi penale, luarea unor măsuri preventive sau trimiterea în judecată a unei persoane, acestea au obligaţia să publice, în aceleaşi condiţii, şi soluţiile de clasare, renunţare la urmărire penală sau încetare a rocesului penal, după caz, iar soluţiile de achitare de către instanţa de judecată”, potrivit Art 4, al.7, conform Mediafax.

 

Amendamentele au fost depuse la proiectul de modificare a Codului de procedură penală. Senatul este primă cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.

Comentarii Facebook