Consum ISTORIC de gaze în România! Ce cantitate uriașă s-a utilizat într-o singură zi


Ministrul Energiei, Toma Petcu, a anunțat că în noaptea de luni spre marți, a România a consumat o cantitate istorică de gaze naturale, mai exact 72,4 milioane de metri cubi pe zi.

De asmenea, acesta a precizat că se așteaptă la un nivel asemănător și pentru ziua de marți.

"Ne pregătim pentru această noapte să asigurăm aceeași funcționalitate, aceeași capacitate de producție, același import, aceeași rezervă care să fie disponibilizată din rezerva de gaze. Estimăm și în această noapte același vârf, 71-72 de milioane de metri cubi. Suntem pregătiți să acoperim aceste vârfuri", a susținut ministrul, la finalul comandamentului de iarnă, potrivit Agerpres.

Pe partea de energie electrică, consumul de luni a fost de 9.700 de MW, nivel care a fost însă depășit în luna decembrie 2016.

"Menținem funcționarea celor trei centrale, Elcen București, Brazi și Galați, pe păcură. Avem cantitățile necesare de păcură pentru funcționare", a spus Petcu.

Comentarii Facebook