Duminica 22 Decembrie

Corupție în închisori? Un bărbat a fost reținut după ce i-a cerut șpagă unui pușcăriaș de la Rahova


Procurorii DIICOT au reţinut un bărbat acuzat că i-a promis unui deţinut de la Penitenciarul Rahova că va interveni, în schimbul sumei de 3.000 de euro, la funcţionari din conducerea ANP pentru a beneficia de tratament preferenţial.

Astfel, procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus, luni, reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a lui Radu Sorin, pentru săvărşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă. Acesta este acuzat că, în luna iunie 2018, după ce un deţinut a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova, Radu Sorin a cerut de la acesra suma de 3.000 de euro, lăsând să se creadă faptul că are cunoştinţe şi influenţă asupra unor funcţionari din conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precizează reprezentanții DIICOT.

Acesta i-a promis deţinutului că, în schimbul sumei de bani, îi va convinge pe cei de la ANP să permită să i se ofere tratament ce contravine regulamentului: recompense, primirea unor pachete suplimentare fără a fi efectuate formaliţile impuse de legislaţia în vigoare, suplimentarea numărului de vizite, alegerea preferenţială a camerei, alegerea preferenţială a unui loc de muncă în exteriorul penitenciarului.

Urmare a pretinderii folosului anterior menţionat, inculpatul Radu Sorin a primit, în diferite tranşe, în perioada iunie-iulie 2018, suma totală de 3.000 euro. Urmare a pretinderii folosului anterior menţionat, inculpatul Radu Sorin a primit, în datele de 06.09.2018, şi respectiv 01.10.2018, suma de 1500 lei, respectiv suma de 2000 euro, moment în care s-a procedat în cauză la constatarea infracţiunii flagrante comise de către inculpat”, precizează DIICOT, într-un comunicat de presă.

Comentarii Facebook