Corupție la Ministerul Sănătății. Un director din cadrul ministerului a fost ridicat de DNA


Procurorii DNA au pus în mișcare, vineri, acțiunea de reținere a directorului Direcției Politica Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din cadrul Ministerului Sănătății, Udrea Mihaela Ela, pentru săvârșirea a 6 infracțiuni de luare de mită, din care 2 în formă continuată.

În perioada 16.04 – 27.08.2015, inculpata Udrea Mihaela Ela a primit în biroul său din cadrul Ministerului Sănătății, de la un număr de șase persoane, sume de bani și produse cosmetice, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu, legate de avizarea unor puncte de lucru farmaceutice.

În același context, la data de 27 august 2015, procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatei fiind găsită suma de 2.000 lei”, anunță procurorii DNA.

AStfel, în urma percheziției efectuate de procurori, în biroul directorului au fost găsite mai multe plicuri ce conțineau suma de aproximativ 4.000 lei și mai multe produse cosmetice.

Comentarii Facebook