Cristian Boureanu, condamnat la doi ani şi două luni de închisoare după ce a lovit un polițist

 

Judecătorii l-au condamnat la doi ani şi două luni de închisoare cu suspendare pe Cristian Boureanu, după ce a lovit un polițist.

 

Judecătorii îl mai obligă pe Cristian Boureanu să îi plătească lui Andrei Ovidiu, poliţistul pe care Cristian Boureanu l-ar fi lovit, 7.000 de euro daune morale. Polițistul ceruse inițial 200.000 de euro daune. 

 

Pe 9 iunie 2017, în jurul orelor 01:30, maşina în care se afla Cristian Boureanu a fost oprită în trafic, fostul deputat fiind beat. Acesta a fost violent și agresiv verbal, iar la un moment dat l-a lovit pe unul dintre polițiști cu genunchiul în zona inghinală, ”provocându-i leziuni traumatice care pot necesita un număr de 15-20 zile de îngrijiri medicale”.

 

Respect decizia judecătoarei şi apreciez că cineva a citit cu adevărat ce s-a întâmplat acolo şi s-a uitat pe probele existente pentru că sunt probe care nu au ajuns la dosar O singură concluzie vreau să trag. M-am legitimat şi decizia de astăzi arată foarte clar că nu există acuzaţia că nu m-am legitimat. M-am legitimat conform legii cu nume prenume, data naşterii, cu document emis de ministerul Transporturilor în România şi cu adresa din buletin. Nu l-am atins pe poliţist. Nu i-am rupt uniforma, eu am fost acuzat pentru că l-am degradat, i-am rupt epoleţii şi uniforma. Uniforma este întreagă şi a fost întreagă tot timpul. Nici poveste că l-am imobilizat, i-am prins mâna la spate şi i-am făcut fractură de mână. Am fost acuzat de asta pe perioada cât am fost în arest. Nu i-am prins degetul la uşă. Există filmarea publică, camerele MAI, ale administraţiei publice locale care arată foarte clar că uşile s-au închis o singură dată”, a declarat, miercuri, Cristian Boureanu, la ieşirea de la instanţă.

 

Iubita lui Cristian Bourean, Laura Dincă, a fost achitată pentru mărturie mincinoasă.

 

Decizia nu este definitivă.

Comentarii Facebook