Duminica 22 Decembrie

Cum arată ”carnea” crescută în laborator și cât va costa

 

Produsele etichetate ca fiind tradiționale vor avea o cu totul altă semnificaţie în viitorul apropiat.

 

Produsele din carne de laborator „crescută” în cuve speciale folosind un amestec de chimicale în rolul de nutrienţi. Tehnologia, dezvoltată de compania olandeză Mosa Meat, promite să deschidă o nouă piaţă de carne, care va concura fermele tradiţionale cu produse similare ca aspect, gust şi textură, obţinute însă la preţuri mult mai mici, potrivit Mediafax.

 

Proiectul, finanţat deja cu o sumă de 8.7 milioane dolari, vizează acoperirea cererii uriaşe de alimente existentă la nivel global, oferind o modalitate mult mai competitivă pentru realizarea preparatelor din carne.

 

Având în vedere că primul hamburger creat folosind carne sintetică a fost „testat” încă din anul 2013, este uşor de anticipat că tehnologia se află deja la un stadiu avansat. 

 

Concret, procedeul constă în obţinerea şi multiplicarea unei culturi de celule prelevate de la animale vii, substituind ferma tradiţională cu o serie de cuve în care ”carnea” este crescută ca şi produs final, imitând condiţiile existente în organismele vii. Fără furaje şi animale care sunt crescute şi sacrificate, carnea de ”cultură” prelevată direct cuva cu nutrienţi esenţiali necesită mai puţine etape de procesare şi poate ajunge pe piaţă mai rapid.

Comentarii Facebook