Duminica 22 Decembrie

Cum o să-ți poți încărca telefonul cu ajutorul unei baterii normale VIDEO



Durata de viață destul de redusă a smartphone-urilor este o mare problemă, în special pentru cei care își utilizează la maiximum gadget-ul, motiv pentru care bateriile externe au devenit din ce în ce mai populare.

Totuși, Plan V, o campanie lansată pe platforma Kickstarter, se concentrează pe găsirea unei metode alternative de reîncărcare a gadget-urilor mobile.

Chiar dacă în ziua de azi majoritatea telefoanelor mobile dispun de un port micro USB pentru încărcare și pot fi alimentate chiar și printr-un cablu de date, Plan V oferă o altă alternativă.

Pentru situațiile în care este mai ușor de găsit o baterie de 9 volți decât o priză și un cablu micro USB a fost dezvoltat Plan V. Sau, după cum zic cei de la Flintu, creatorii gadgetului, ”Plan V e alături de tine când orice altceva a eșuat”, scrie playtech.ro.

Un alt beneficiu al acestui gadget este faptul că are o dimensiune redusă și poate fi purtat la chei, ca și un breloc.

Campania de Kickstarter pentru Plan V are ca țintă strângere de fonduri în valoare de 30.000 de dolari, iar până acum s-au acumulat puțin peste 27.000. În cazul în care se strânge suma necesară, Plan V ar trebui să fie lansat în Februarie 2015.

Comentarii Facebook