Duminica 22 Decembrie

Cum să te desparți de partener fără să îl rănești


Când un cuplu se destramă întotdeauna va exista o persoană care va fi rănită, însă, în funcție de cum procedează cel sau cea care se desparte de partener sau parteneră, lucrurile pot să meargă fie mai ușor și să rămână prieteni, fie mai ”urât”.

Iata cum poti face pentru ca despartirile sa fie mai “curate” si mai putin dureroase:

Fii hotarat/a

Nimic nu doare mai mult decat indecizia si lipsa de certitudine spre finalul unei relatii. Cand lucrurile sunt clare, cel care le are de confruntat stie cat de cat cum sa actioneze. Dar cand persoana care spune “Adio” transmite mesaje contradictorii, precum “Nu e ca nu te mai iubesc, dar am nevoie de timp pentru mine”, partenerul care este pus in fata unei asemenea declaratii nu stie ce sa mai creada si este macinat de incertitudine si de speranta, uneori desarta, a revenirii pe linia de plutire a relatiei de cuplu. Din acest motiv, atunci cand unul ia decizia de a se desparti, trebuie sa fie foarte clar. Despartirea se face definitiv, fara cale de intors, intr-un mod cat mai sincer posibil, dar fara a rosti cuvinte crude in mod gratuit.

Nu folosi pretexte stupide

Cel care ia decizia ca vrea sa puna punct relatiei nu trebuie sa se foloseasca de pretexte, ci sa se analizeze pe sine in profunzime si sa spuna exact ceea ce simte.

Scuze precum “Nu este vorba de tine, ci de mine” sau “Am nevoie sa ma gandesc la mine o perioada” sunt doar pretexte stupide in spatele carora cel care vrea sa se desparte se ascunde pentru ca ii este teama sau jena sa spuna “Nu te mai iubesc. Nu te mai vreau”. Ce-i drept, aceastea din urma sunt cuvinte dure, dar sunt de preferat pentru ca nu lasa partenerul respins intr-o stare de incertitudine si de speranta. Este de preferat ca, in momentul despartirii, partenerul care vrea sa puna punct relatiei sa vorbeasca deschis despre diferentele esentiale dintre cei doi, justificand lipsa de compatibilitate si de perspectiva care oricum ar fi dus relatia catre despartire.

Este in regula sa spui:

- “Tu vrei sa stai mereu in casa, iar eu vreau sa ies. Imi doresc langa mine un om care sa-si doreasca aceleasi lucruri ca mine, care sa aiba aceleasi porniri ca mine, care sa fie parte din mine, nu doar un colocatar in apartament”

- “Tu imi reprosezi mereu ca am mai multa grija de cariera decat de relatie. Dupa atata timp nu ai inteles ca ceea ce fac chiar este parte din mine, o parte foarte importanta. Imi doresc un iubit/o iubita care sa fie pe aceeasi lungime de unda cu mine, cu care sa pot discuta despre planurile mele fara sa imi spuna ca am preferat sa lucrez la un proiect in loc sa planific o vacanta in doi”

Mai mult, cea/cel care se desparte trebuie sa il/o faca sa inteleaga pe partener/a parasita ca aceste diferente si sincope sunt insurmontabile pentru ea/el, astfel incat este sigur ca nimic in viitor nu se va schimba spre bine, fiind mai indicat ca fiecare sa-si vada de propriul drum decat sa se tina in loc unul pe celalalt.

Mai multe detalii pe Lyla.ro

Comentarii Facebook