Duminica 22 Decembrie

Cum să vorbești orice limbă din lume, fără să o înveți VIDEO



Limba nu mai este de acum o barieră în comunicarea între persoanele din părți opuse ale lumii, după ce Skype a lansat la nivel  global aplicația Translator.

Microsoft lucrează de ani buni la această fucție revoluționară, iar după o perioadă îndelungată în care a fost în stadiul de beta restrâns, acum este disponibilă pentru oricine.

Este vorba de Skype Translator, o unealtă software care vă permite să vorbiţi cu diverşi prieteni din străinătate fără a le cunoaşte limba. Astfel, nu trebuie să ştiţi chineză pentru a vorbi cu un amic de peste mări şi ţări, deoarece programul se va ocupa să vă traducă în timp real fiecare afirmaţie, atât vouă, cât şi interlocutorului, scrie playtech.ro.

Cu toate că se află încă în stadiul beta, Skype Translator poate fi descărcat de oricine de pe site-ul Microsoft, iar momentan poate traduce în timp real apeluri video sau vice în engleză, italiană, spaniolă sau mandarină (chineză).

De asemenea, dacă doriți să comunicați prin mesaje scrise, aplicația traduce mesajele în timp real în peste 50 de limbi, printre care și limba română.

Comentarii Facebook