Vineri 22 Noiembrie

Cum te afectează unul dintre cele mai răspândite și nocive obiceiuri din lume


Oamenii de știință susțin că persoanele care sunt de părere că 5-6 ore de somn le sunt de ajuns se înșeală amarnic. Experții spun că sunt milioane de persoane care dorm prea puțin.

Cercetările arată că majoritatea oamenilor au nevoie de şapte-opt ore de somn pentru a funcţiona la nivelul optim. Persoanele care dorm insuficient noapte de noapte îşi pot compromite sănătatea şi chiar pot să-şi scurteze viaţa. De la cele mai fragede vârste până la bătrâneţe, efectele somnului insuficient pot afecta în mod semnificativ memoria, învăţarea, creativitatea, productivitatea, stabilitatea emoţională şi sănătatea fizică.

Specialiştii în somn de la University of Pittsburgh School of Medicine and Western Psychiatric Institute and Clinic afirmă că printre sistemele corpului ce sunt afectate în mod negativ de somnul insuficient se numără inima, plămânii, rinichii, apetitul, metabolismul şi controlul greutăţii, funcţionarea sistemului imunitar şi rezistenţa la afecţiuni, sensibilitatea la durere, timpul de reacţie, starea de spirit şi funcţionarea creierului.

De asemenea, somnul de o proastă calitate este totodată un factor de risc pentru depresie şi dependenţa de droguri şi alcool, mai ales ales în rândul persoanelor ce suferă de tulburare de stres post-traumatic (PTSD), explică Anne Germain, profesor de psihiatrie la Universitatea Pittsburgh. Persoanele afectate de tulburarea de stres post-traumatic tind să-şi retrăiască traumele atunci când încearcă să doarmă, lucru ce le menţine creierul într-o stare alertă.

Dr. Germain studiează ce se întâmplă în creierul veteranilor de război ce suferă de PTSD în timp ce aceştia dorm, sperând ca acest lucru să conducă la conceperea unor tratamente mai eficiente pentru ei şi pentru persoanele ce suferă de un nivel mai mic al stresului, dar care duce la dereglarea somnului.

Persoanele în vârstă sunt cele mai vulnerabile. Timothy H. Monk, directorul Human Chronobiology Research Program din cadrul Western Psychiatric Institute and Clinic, coordonează un studiu ce se întinde de-a lungul a 5 ani şi care studiează ritmul circadian, calitatea somnului, reactivitatea la stres, funcţionarea cerebrală şi genetica în cadrul persoanelor în vârstă. Monk afirmă că „semnalul circadian nu este la fel de puternic pe măsură ce oamenii înaintează în vârstă”.

Cercetătorul a descoperit că multe persoane în vârstă obţin beneficii importante în urma unui tratament standard pentru insomnie, ce include măsuri precum respectarea unui program regulat de somn, evitarea cofeinei şi a aţipelilor spre finalul zilei şi reducerea distragerilor provocate de surse de lumină, zgomot sau de animalele de companie.

Specialiştii spun că nu ar trebui să fim surprinşi de faptul că numeroase elemente ale corpului uman pot fi afectate de somnul insuficient. „Somnul afectează aproape fiecare ţesut din corpul nostru”, explică dr. Michael J. Twery, specialist în somn la National Institutes of Health.

Citește mai multe pe Descoperă.ro

Comentarii Facebook