Duminica 22 Decembrie

Cum te influențează ciocolata cand faci cumpărături



Un studiu realizat de oamenii de știință din Belgia arată că aroma ciocolatei îi face pe ceu care intră în librării să stea mai mult printre rafturi și chiar șă își cumpere mai multe cărți.

Concluzia a apărut după ce o echipă de oameni de ştiinţă coordonată de Lieve Doucé de la Universitatea Hasselt a realizat un experiment de 10 zile într-o librărie din Belgia. Pentru aproximativ jumătate din timpul în care librăria era deschisă, oamenii de ştiinţă eliberau un miros de ciocolată din două surse. Mirosul era suficient de subtil încât să nu poată fi observat imediat, însă suficient de puternic pentru a fi recunoscut imediat odată ce un individ pomenea de el, scrie Descoperă.ro.

Pe parcursul experimentului, cercetătorii au urmărit reacţiile avute de unul din cinci indivizi care treceau pragul librăriei. Până la finalul studiului, au fost monitorizați 201 indivizi, iar rezultatele au indicat că atunci când mirosul de ciocolată era prezent, cumpărătorii aveau tendinţa de a sta mai mult în librărie şi de se uita la mai multe titluri sau chiar de a vorbi cu angajaţii.

Mai exact, „clienţii erau de 22,2 ori mai tentaţi de a examina cu atenţie mai multe cărţi, atunci când simţeau mirosul de ciocolată, comparativ cu momentele în care mirosul nu era prezent”, susținautorii studiului.

Mai mult, atunci când aroma de ciocolată era simţită în magazin, cumpărătorii erau mai puţin tentaţi să caute doar o anumită carte, ceva din mediul librăriei făcându-i să stea în librărie mai mult decât plănuiseră.

Cercetătorii au monitorizat vânzările înregistrate, iar rezultatele au demonstrat că există o legătură puternică între aroma de ciocolată şi numărul mare de cărţi culinare şi de dragoste. În schimb, nu se pare că mirosul de ciocolată nu a avut nicio influenţă asupra cărţilor de istorie sau thrillerelor.

Mai multe detalii pe Descoperă.ro

Comentarii Facebook