Duminica 22 Decembrie

Cutremur cu magnitudinea de 4,6 în România

 

Un cutremur cu magnitudinea de 4,6 a avut loc în urmă cu puţin timp, în zona Vrancea.

 

Seismul a fost evaluat iniţial la 4,7 şi apoi revizuit. ”În ziua de 14/03/2018 la ora 12:24:49(ora României) s-a produs în Zona seismica Vrancea, judeţul Vrancea, un cutremur cu magnitudinea 4.6 pe scara Richter, la adâncimea de 140km. Intensitatea cutremurului in zona epicentrala a fost de III grad(e) Mercalli”, potrivit Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

 

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: Nehoiu(42km), Covasna(45km), Slănic-Moldova(52km), Odobeşti(55km), Târgu Secuiesc(56km).

 

Mihai Diaconescu, reprezentant al Institutului pentru Fizica Pământului, susţine că seismul cu magnitudinea 4,6 pe Richter se încadrează în activitatea seismică normală, existând posibilitatea să fie o replică a acestuia cu magnitudinea maximă 2.

 

Un cutremur cu magnitudinea 4,4 pe Richter a avut loc, miercuri, în zona Vrancea, la adâncimea de 137 de kilometri.

Comentarii Facebook