Dăncilă, declarație halucinantă, după sentința lui Liviu Dragnea

 

Viorica Dăncilă a afirmat într-un comunicat de presă că președintele PSD este nevinovat.

 

Decizia instanței de judecată în cazul președintelui PSD ne arată că modul în care în România se aplică legea este încă sub influența arbitrariului. Liviu Dragnea a fost condamnat pentru o faptă prevăzută de un articol pentru care există deja o decizie a CCR că trebuie modificat pentru a fi în acord cu regulile Constituției”, susține președintele executiv al PSD și prim-ministrul al Romaniei, Viorica Dancilă.

 

”Într-un stat democratic, incertitudinile nu au ce căuta în înfăptuirea actului de justiție, iar atât timp cât există decizii ale CCR pe care unii judecători le acceptă, alții nu, nu ne putem gândi decât că această hotărâre de condamnare nu se va menține și după recursul din apel. Cred cu tărie în nevinovăția  președintelui PSD și îl asigur de toată susținerea mea  la conducerea partidului și a Camerei Deputaților – aceasta este singura atitudine corectă pentru respectarea prezumției de nevinovăție, așa cum ne cere Comisia Europeană, prin Directiva 2016/343.

 

Consider că cei care cer demisia președintelui PSD înainte de pronunțarea unei decizii finale, încalcă grav Constituția României, Directivele Europene și standardele Comisiei de la Veneția, care garantează toate prezumția de nevinovăție. Guvernarea PSD -ALDE rămâne unită, obiectivele noastre, angajamentele noastre, determinarea noastră rămân aceleași. Vom realiza programul de guvernare și vom duce până la capăt angajamentele pe care ni le-am asumat în fața cetățenilor, uniți și puternici în fața tuturor piedicilor puse de cei care nu doresc binele acestui popor”, mai spune Dăncilă.

Comentarii Facebook