Declarația lui Ponta, după ce a fost arestat cumnatul său: Dacă e vinovat, va plăti


Premierul Victor Ponta a vorbit, miercuri, despre arestarea cumnatului său, Iulian Herțanu, precizând că, dacă acesta a făcut ceva ilegal, va plăti.

"Dacă cumnatul a făcut ceva ilegal, va plăti. Nu vă aşteptaţi să joc o scenetă de doi bani, pe care am văzut-o la alţii. Justiţia îşi face treaba", a declarat premierul Victor Ponta, potrivit realitatea.net.

De asemenea, premierul s-a arătat deranjat de faptul că în presă a apărut și numele mamei sale, Cornelia Naum, în legătură cu acest scandal.

"Îmi pare rău, i-am cerut iertare mamei că ieri a fost porcăită şi făcută în toate felurile la un post TV pentru că e mama mea. DNA n-a chemat-o să o audieze, are doar calitatea de mama mea. După 72 de ani de viaţă onestă, ieri a devenit cel mai rau om din lume. Mă simt faţă de ea foarte rău şi îmi pare foarte rău", a mai spus Ponta.

Întrebat dacă poate fi vorba, în acest caz, de o răzbunare politică, Ponta a replicat: "Să fim serioşi!"

Comentarii Facebook