Miercuri 18 Decembrie

Descoperire IMPORTANTĂ! Vinul ajută la tratarea cancerului


Cercetătorii au făcut o nouă descoperire, ce implică vinul şi cancerul.

Vinul roşu s-ar putea dovedi de un real ajutor în tratarea cancerului de prostată, datorită unui compus care face ca tumorile să devină mai sensibile la radioterapie.

Resveratrolul, un compus care se găseşte în coaja de strugure şi în vinul roşu, are mai multe acţiuni benefice pentru sănătate, atât pentru sănătatea cardiacă cât şi în ceea ce priveşte prevenirea accidentelor vasculare cerebrale, informează Mediafax.

Cercetătorii de la Universitatea Missouri din Statele Unite au descoperit că acest compus face ca tumorile să devină mai sensibile - şi deci mai uşor de distrus - în faţa radioterapiei.


"Alte studii au evidenţiat faptul că resveratrolul face ca tumorile să devină mai sensibile la chimioterapie, iar noi am dorit să aflăm dacă acest compus are acelaşi efect şi pentru radioterapie", a declarat profesorul Michael Nicholl, coordonatorul studiului.

Comentarii Facebook