Duminica 22 Decembrie

Dezvăluiri despre dosarul EADS în Huffington Post. Sunt implicați Gerhard Schroder, Elena Udrea şi Ioan Rus

 

Huffington Post, ediţia germană online, a publicat un articol despre afacerea EADS din România. 

 

Numele vehiculate ca fiind implicate sunt de prim rang: fostul cancelar german Gerhard Schroder, Elena Udrea şi ministrul Ioan Rus. 

 

Pe lângă firme ca EADS Deutschland GmbH, Fujitsu Siemens Computers şi Microsoft, în această afacere apar şi nume precum Gerhard Schroder, Bodo Hornbach, Ion Ţiriac şi Klaus Mangold, alături de cel al candidatei la preşedinţia ţării Elena Udrea”, relatează huffingtonpost.de, citat de Digi24.ro.

 

Cercetările DNA, iniţiate după ce obţinuse informaţii din partea FBI, deschid problema implicării lui Gerhard Schroder, Klaus Mangold şi Ion Ţiriac: ei au facilitat afacerea prin faptul că în acea perioadă purtaseră mai multe runde de discuţii la nivel guvernamental la Bucureşti”, relatează publicația online.

 

Jurnaliştii de la Huffingtonpost.de scriu şi despre implicarea lui Ioan Rus: ”Una dintre figurile centrale o reprezintă Ioan Rus, fost director general DaimlerChrysler pentru Transilvania (până în 2000), apoi ministru de interne român şi responsabil pentru încheierea afacerii MAI-EADS”.

 

Potrivit procurorilor, contractul EADS a fost semnat în anul 2004 de ministrul de interne Marian Săniuţă. Preţul a fost inițial de 540 de milioane de euro, dar a fost suplimentat, prin acte adiţionale, până la peste 700 de milioane de euro.

 

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că așteaptă ca și dosarul EADS să iasă la lumină. ”Este necesar, pentru că populaţia nu va fi convinsă că are nevoie de o nouă clasă politică, dacă nu vede. Şi dosarul EADS, atunci când va fi gata pentru lucru, va face o altă parte de radiografie a clasei politice româneşti”, a arătat Traian Băsescu, într-un interviu pentru Adevărul Live.

 

Chiar ieri m-a sunat Procuratura de la Munchen, un gest neobișnuit, mi-au cerut niște detalii, mi-au dat numărul de dosar. Le-am propus procurorilor din Munchen, le-am dat și un nume al unui martor care e dispus să prezinte structurile din România, este vorba de un cetățean român și este unul dintre arhitecții sistemului de corupție EADS, care deja colaborează cu DNA, procuratura din Munchen va lua legătura direct cu DNA”, a spus Vlad Georgescu, autorul articolului din huffingtonpost.de, la Digi24.

Comentarii Facebook