Duminica 22 Decembrie

DIICOT l-a reținut pe liderul extremiștilor maghiari ”Mișcarea de Tineret 64 de Comitate”. Are legătură cu atentatul de la Târgu Secuiesc



Procurorii DIICOT l-au reținut, marți, pe liderul grupării extremiste ”Mișcarea de Tineret 64 de Comitate”, Szocs Zoltan, acesta fiind acuzat că i-ar fi instigat pe membrii organizației să confecționeze un dispozitiv explozibil care să fie detonat de 1 Decembrie, la parada de la Târgu Secuiesc.

Există suspiciunea rezonabilă că, în realizarea obiectivelor revizionist-separatiste pe care structura naționalist-extremistă ”Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” – HVIM le promovează în Transilvania în scopul realizării, inclusiv prin acte de violență îndreptate împotriva cetățenilor români și a bunurilor acestora, dezideratului de îngreunare/împiedicare a autorităților române în actul de exercitare a puterii de stat în zona așa-zisului ”Ținut Secuiesc”, ca etapă a procesului ce vizează refacerea ”Ungariei Mari”, în calitate de președinte al HVIM Transilvania, la data de 10.10.2015, în cadrul unei ședințe la care au participat membrii structurilor locale ale extensiilor în România ale HVIM suspectul S. Z. i-a instigat pe membrii celulei Tg. Secuiesc a HVIM Transilvania să confecționeze un dispozitiv exploziv improvizat pe care să-l detoneze în public, pe raza județului Covasna, în timpul manifestațiilor prilejuite de sărbătorirea de către cetățenii români a Zilei Naționale de 1 Decembrie, inculpatul BEKE ISTVAN ATTILA, membru marcant al respectivei formațiuni naționalist-extremiste concluzionând: ”FACEM”.

Promotor al sloganului ”Ținutul Secuiesc nu e România !” și convins fiind că, pentru atingerea obiectivelor autonomist-separatiste promovate în Transilvania de membrii grupării Mișcarea de Tineret 64 de Comitate – HVIM, ”trebuie să se pășească pe drumul faptelor, totul trebuie cucerit fizic, fără sânge nu se poate”, în calitatea deținută de președinte al HVIM Transilvania, la data de 10.10.2015, S. Z. le-a trasat membrilor celulei Tg. Secuiesc a HVIM sarcina de a monta dispozitive explozive improvizate.

La data de 13.10.2015 suspectul S. Z. a părăsit România, revenind în țară la data de 20.12.2015.

Ulterior acestui moment, suspectul S. Z. a efectuat demersuri de contactare a membrilor familiei inculpatului BEKE ISTVAN ATTILA și a celorlalți participanți la ședința din data de 10.10.2015 în vederea adoptării unei poziții publice unitare cu privire la evenimentele ce au precedat momentul arestării inculpatului BEKE ISTVAN ATTILA”, transmite DIICOT.

Procurorii au efectuat, marți, percheziții la reședința liderului extremist, care a fost dus apoi la București, unde a fost audiat pentru mai multe ore.

Comentarii Facebook