Duminica 22 Decembrie

Doar 3 stele pentru Dacia Lodgy la testele de siguranţă EuroNCAP


EuroNCAP a publicat rezultatele testului de impact pentru monovolumul Dacia Lodgy, produs în Tanger.

Lodgy a primit doar trei stele la testele de siguranţă şi este singurul model din ultima sesiune de teste a celor de la EuroNCAP care nu obţine punctajul maxim. Rezultatul nu este unul surprinzător pentru că oficialii Renault au anunţat de la început că garantează minimum trei stele. Lipsa ESP-ului din echiparea standard a fost penalizată pe lângă comportamentul efectiv în cazul unui accident. Problema lipsei ESP-ului din dotarea standard a fost rezolvată de Dacia odată cu apariţia noilor modele Logan, Sandero şi Sandero Stepway.

La testul de impact frontal, montantul A şi montantul B au suferit deformări grave la fel şi podeaua pasagerilor din spate care a fost separată complet de tunelul central. Protecţia cutiei toracice este "deficitară", iar bordul prezintă risc de rănire la nivelul genunchilor şi femurului pentru pasagerii din faţă şi în special a gleznelor şi picioarelor şoferului, potrivit Realitatea.

La impactul lateral cu o barieră, protecţia capului, abdomenului şi pelvisului a fost bună, pe când la impactul cu un stâlp, protecţia este una slabă.

Pentru că modelul de la Dacia nu este echipat cu ESP standard, nu ar fi luat mai mult de patru stele, indiferent de rezulatele la impact.
 
Belgienii de la EuroNCAP au fost nemulţumiţi de cantitatea mică de informaţii primită de şofer în privinţa airbag-ului din dreapta şi a stării de activare a acestuia. A fost apreciată în schimb etichetarea corectă a pericolelor existente în cazul montării unui scaun de copil îndreptat în spate, pe locul pasagerului fără a dezactiva airbag-ul.




Comentarii Facebook