Vineri 22 Noiembrie

Dr. Mencinicopschi: Ciorba făcută în casă ne poate îmbolnăvi



Potrivit experților în nutrișie, apa de la robinet dăunează foarte mult organismului, precizând că ar trebui evitat consumul acesteia cât se poate de mult.

O ciorbă făcută-n casă poate să creeze probleme de sănătate. Şi asta din cauza apei cu clor, susţine directorul Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), citat de LIbertatea.ro.

Profesorul susține că adăugarea de clor în apă nu este cea mai fericită metodă de a inactiva contaminanţii biologici, pentru că o parte din clor se evaporă, iar altă parte se transformă în trihalometani, compuşi chimici care produc disfuncţii ale tiroidei şi chiar sunt incriminaţi ca agenţi cancerigeni.

De aceea nu ar trebui să facem mâncare, nici ceai şi nimic cu apă cu clor!”, explică prof. dr. Mencinicopschi.

În urma studiilor efectuate la ICA s-a constatat că în România există ape din surse geologice extrem de bune, care depăşesc calităţile unor branduri celebre de apă din lume, precum apa din zona Herculane, Covasna, Malnaş sau Borsec.

Comentarii Facebook