Duminica 22 Decembrie

Dragnea dă de înțeles că e sărac. Către jurnalisti: Am pantofii cei mai ieftini, 200 de lei și ceva

 

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, s-a arătat iritat de întrebările jurnaliștilor și a trecut la ironii, când a fost întrebat dacă este agasat de jurnaliști. 

 

Jurnalist: Astăzi a apărut un țarc puțin mai încolo, nu știm cine își asumă această decizie, dacă știți dumneavoastră, ca președinte al Camerei Deputaților... de ce se vrea presa departe de parlamentari?

 

Liviu Dragnea: Luați-mă mai ușor...

 

Jurnalist: Știați de decizia de a se pune un țarc pentru presă?

 

Liviu Dragnea: Nu poate să fie decizia mea pentru că asta ține de Secretariatul General al Camerei și știți bine lucrul ăsta.

 

Jurnalist: Azi dimineață când am ajuns nu era...

 

Liviu Dragnea: Dumneavoastră ați discutat astăzi cu secretarul general al Camerei?

 

Jurnalist: Ba da. După ce a fost pus am discutat.

 

Liviu Dragnea: Nu fac eu întâlnirele dintre secretarul general și presă.

 

Jurnalist: Știați?

 

Liviu Dragnea: Nu! Răspunsul este nu. I-am transmis consilierei mele să vă transmită că eu tot aici o să vin să vorbesc. Știu că ați avut întâlniri și o să mai aveți cu secretarul general al Camerei să vă punți de acord pe niște chestiuni de circulație pe aici. Dar asta nu e problema mea și știți bine că nu eu decid asta.

 

Jurnalist: V-ați simțit agasat de noi, jurnaliștii?

 

Liviu Dragnea: Nu, nici vorbă! Puteți să-mi dați și cu camerele-n cap. Cum ați lovit alți parlamentari. Dacă așa înțelegeți să faceți presă, așa facem. Singurul lucru, cred că e puțin exagerat, dar pe care mi l-aș dori: la baie să pot să merg singur. În rest, nu e problemă. Că am înțeles că și pantofii vreți să știți... ce pantofi sunt, că sunt din bani publici. Cei mai ieftini: Otter. 200 și ceva, negri, tocul de 1,5 centimetri.

 

Jurnalişti sunt ținuți într-un țarc la Camera Deputaţilor, o dată cu începerea noii sesiuni parlamentare.

Comentarii Facebook