Duminica 22 Decembrie

Dragnea și Grindeanu au depus plângere împotriva celor care i-au înjurat și amenințat



Un parlamentar PSD a anunțat că a depus plângeri penale la Parchet, după ce a primit numeroase injurii și amenințări pe rețelele sociale.

Deputatul Cătălin Rădulescu a declarat că, în urma aparițiilor sale la Antena 3, a fost amenințat și înjurat pe rețelele sociale, el hotărând să depună o plângere penală împotriva celor care l-au jignit.

Totodată, acesta a precizat că atât liderul PSD, Liviu Dragnea, cât și premierul României, SOrin Grindeanu, au luat măsuri asemănătoare.

"În ultimele 7-8 zile, după ce am avut o poziţie publică împotriva preşedintelui Klaus Iohannis pe postul de televiziune Antena 3 am primit foarte, foarte multe mesaje în care sunt jignit sau în care îmi este ameninţată familia mea. Aceştia sunt tinerii frumoşi şi liberi, ca să ştie toată lumea! Eu am dreptul la o opinie, la fel cum are fiecare dintre noi. Eu nu am înjurat pe nimeni pentru opinia lui, cu atât mai puţin să ameninţ pe cineva. Eu am depus plângere la Parchet şi din ceea ce ştiu acţiuni similare au făcut deja şi domnul preşedinte Dragnea, dar şi premierul Sorin Grindeanu. Conturile lor au fost sparte şi s-au primit extrem de multe mesaje de ameninţare", a declarat Cătălin Rădulescu, pentru STIRIPESURSE.RO.

Comentarii Facebook