Duminica 22 Decembrie

Efectul CRIMINAL al cafelei în cazul femeilor însărcinate - STUDIU

 

Un studiu recent arată că micuții ale căror mame au consumat în timpul sarcinii minimum două ceşti de cafea pe zi prezintă un risc cu 60% mai mare de a se îmbolnăvi de leucemie.

 

Cofeina ar fi responsabilă pentru unele modificări din ADN-ul celulelor fetusului, care le-ar face mult mai susceptibile la a dezvolta tumori, conform dailymail.co.uk.

 

Cercetătorii au analizat datele obţinute în urma a douăzeci de studii anterioare şi au tras concluzia că riscul este cu 20% mai are de a avea afecțiunea dacă mamele care au băut cafea, și ajunge la 60%, în cazul în care a fost cosumată o cantitate mai mare de două ceşti pe zi. De la patru sau mai multe ceşti pe zi, riscul ajunge la 72%.

 

Studiul a fost publicat în American Journal of Obstetrics and Gynaecology.

 

În ciuda acestor date, medicii nu au descoperit până acum care este cauza acestei madalii.

 

Studiul concluzionează: "Consumul de cafea în perioada sarcinii poate creşte riscul îmbolnăvirii de leucemie a copiilor. Din cauza datelor limitate, este nevoie de mai multe cercetări asupra acestui subiect, pentru a vedea care sunt efectele adverse ale consumului de cafea în asociere cu leucemia la copii".

 

”Nu cred că femeile ar trebui să renunţe la cafea pe perioada sarcinii dar, ca o măsură de precauţie, ar trebui să bea mai puţină. Asta ar putea însemna mai puţin de două ceşti pe zi sau poate reducerea consumului la doar o ceaşcă, ocazional. Este uimitor că doua ceşti pe zi cresc riscul cu 60%”, a declarat profesorul Denis Henshaw, de la Bristol University, care nu a fost implicat în acest studiu.

 

”Incidenţa cazurilor de leucemie a crescut constant în ultimele decenii. Dacă lucrurile se schimbă pe termen scurt, trebuie să luăm în considerare unii factori de mediu şi este posibil să fie implicaţi mai mulţi. Sunt multe lucruri care nu ne plac: linii de înaltă tensiune, câmpuri magnetice, poluare, tot felul de lucruri”, a mai spus Denis Henshaw, citat de Mediafax.

Comentarii Facebook