Egipt a interzis pornografia pe internet
Un tribunal din Egipt a interzis pornografia pe Internet, dupa ce un membru al parlamentului a facut o solicitare in acest sens, informeaza presa internationala.
Egiptenii nu mai au voie sa navigheze pe site-uri XXX, iar guvernul, prin Ministerul Comunicatiilor, va fi nevoit sa interzica accesul la aceste pagini web.
Site-urile pornografice emit "otravuri" care distrug "toate convingerile religioase, valorile morale si etice", spune sentinta tribunalului.
"Aceasta sentinta nu poate fi judecata in contextul libertatii de exprimare, deoarece ceea ce este aratat pe aceste site-uri dauneaza intereselor tarii si securitatii sociale", mai spune instanta.
Solicitarea initiala a fost adresata de parlamentarul Younis Makhioun, membru al partidului ultraconservator islamist Al Nour.
0 Comentarii