Duminica 22 Decembrie

Elevii de zece la BAC vor primi 3.000 de lei din partea Guvernului

 

Guvernul Ponta va premia cu 3.000 de lei elevii care au obținut media zece la examenul de Bacalaureat din acest an.

 

Guvernul a pregătit deja o hotărâre în vederea premierii elevilor care au obţinut media 10 la bacalaureat, iar actul normativ a fost inclus pe agenda şedinţei de miercuri”, au precizat unele surse guvernamentale.

 

La începutul şedinţei de guvern, subiectul a fost discutat de premierul Victor Ponta cu ministrul Educaţiei.

 

Înţeleg că, astăzi, o să adoptăm un act prin care puteţi să-i premiaţi pe cei care au luat 10 la Bac. Eu înţeleg că am vorbit de cei care au copiat şi e bine că-i sancţionăm şi îi pedepsim, dar pe cât posibil să vorbim şi de cei care au luat nota zece”, a declarat Victor Ponta.

 

Ministrul Educației, Mihnea Costoiu, a precizat că în toată țara sunt 124 elevi care au obţinut media 10 la Bacalaureat.

Comentarii Facebook