Duminica 22 Decembrie

Eroarea medicala care a nenorocit doua vieti!

 

Gillian Smart, femeia de 47 de ani si-a trait pana acum viata din plin: si-a cladit o cariera si o familie. Insa din noiembrie 2010 viata ei a devenit un cosmar, scrie Daily Mail.

Medicii au anuntat-o anul trecut ca un rinichi nu-i mai functiona si i s-a facut o operatie de transplant, aceasta primind organul de la un donator decedat.

La cinci zile dupa transplant, femeia se simtea foarte bine si deja isi facea planuri sa paraseasca salonul Spitalului Universitar din Liverpool,insa asta nu s-a intamplat, pentru ca examinarea post-mortem a donatorului a stabilit ca acesta suferea de o forma foarte rara si agresiva de cancer: limfom intravascular cu celule B. Boala se raspandeste prin sange, dar nu are simptome specifice, astfel incat este foarte greu de depistat, scrie Daily Mail.

In acest caz, donatorul a fost o femeie de 56 de ani, care a prezentat afectiuni ale creierului. Iar in timp ce era efectuata necropsia cadavrului sau, Gillian si un alt bolnav, Robert Law, au primit cei doi rinichi infectati.

Din acel momentu, pentru Gillian a inceput calvarul. S-a vazut pusa in fata unei situatii fara iesire: rinichiul a raspandit boala in tot corpul, astfel incat nu se mai putea pune problema extirparii.

Femeia a urmat un tratament de chimioterapie, iar acum ia medicamente. Gillian se lupta cu o depresie cumplita, abia se misca, s-a ingrasat si a fost nevoita sa renunte la cariera.

Dar cel mai tare o sperie faptul ca nu stie la ce sa se astepte. Din cauza modului de manifestare a bolii, femeia nu stie ce-i poate aduce ziua de maine: "Simt ca traiesc cu un monstru in mine. Doctorii nu stiu ce simptome sa caute", a spus aceasta, citata de Daily Mail

Prin acelasi calvar trece si Robert Law, cel de-al doilea pacient care este in aceeasi situatie, primind tot un rinichi bolnav.

Comentarii Facebook