Facebook lucrează la o funcție care îi va enerva pe utilizatori! Unde vor apărea reclame



Rețeaua de socializare Facebook a implementat destul de multe schimbări și îmbunătățiri în ultimii ani, însă compania se pare că lucrează la o modificare ce îi va deranja pe cei mai mulți utilizatori.

Spre diferenţă de YouTube, care serveşte utilizatorilor reclame înainte, în timpul şi chiar şi la sfârşitul unor producţii video, Facebook s-a bazat până în prezent pe bannere care apar în jurul clipurilor video. Din 2017 însă, este posibil să începem să vedem reclame deasupra clipurilor video, cu posibilitatea de a fi întrerupţi de acestea în timpul vizionării, potrivit go4it.ro.

Acum că s-a ajuns la nivelul în care, în fiecare zi, utilizatorii Facebook consumă aproximativ 100 de milioane de ore de clipuri video pe zi, a venit momentul ca aceste clipuri să fie monetizate.

Conform Android Authority, Facebook a început deja testarea introducerii reclamelor în timpul redării, pentru o mică parte dintre utilizatori, însă există câteva reguli simple. În primul rând, acestea nu vor apărea înaintea redării de conţinut, ci doar în timpul redării.

Totodată, reclamele nu pot apărea decât după 20 de secunde de redare în clipuri de peste 90 de secunde, ceea ce înseamnă că doar clipurile într-un format lung vor primi reclame.

Mai mult, reclamele par a fi realizate pentru a fi folosite de creatorii de conţinut, ceea ce înseamnă că vor fi implementate pe clipurile de pe pagini.

Comentarii Facebook