Duminica 22 Decembrie

FORBES: Vezi care este cel mai bine plătit DJ din lume

 

Olandezul muzicii electronic dance, DJ Tiesto, este cel mai bine plătit DJ din lume anul acesta, anunţă Mediafax.

 

În vârstă de 43 de ani, DJ Tiesto, pe numele real Tijs Verwest, a câştigat în ultimul an 22 de milioane de dolari, mai ales din reprezentaţiile la festivalul Coachella şi o rezidenţă exclusivistă la Wynn Las Vegas, potrivit topului realizat de Forbes.

 

Pe poziţia a doua în acest top realizat de Forbes s-a situat DJ Skrillex, în vârstă de 24 de ani, originar din Los Angeles, care a câştigat în ultimul an 15 milioane de dolari. DJ-ul, pe numele real Sonny Moore, a câştigat trei premii Grammy anul acesta, cu albumul de debut "Scary Monsters and Nice Sprites", un amestec de dubstep, house şi electronic.

 

Industria muzicală a fost afectată în ultimii ani de scăderea vânzărilor, dar stilul electronic dance înregistrează o creştere a popularităţii, DJ-ii putând să susţină şi 100 de concerte la costuri reduse faţă de trupe sau artişti aflaţi în turneu. În plus, muzica electronică este potrivită pentru epoca internetului, mai ales că de obicei DJ-ii nu cer bani pe muzica difuzată online, câştigând bani din show-urile live.

 

În realizarea acestui top, Forbes a făcut estimări pe baza cifrelor privind show-urile live, vânzărilor de muzică şi produse asociate imaginii DJ-ilor.

 

În ultimul an, DJ-ii aflaţi în top 10 au câştigat în total 125 de milioane de dolari.

 

Pe poziţia a treia în top se află suedezii de la House Mafia - Steve Angello, Sebastian Ingrosso şi Axwell , cu încasări de 14 milioane de dolari.

 

Cel mai celebru DJ francez David Guetta, în vârstă de 44 de ani, ocupă locul al patrulea, cu 13,5 milioane de dolari.

Comentarii Facebook