Duminica 22 Decembrie

Francezii interzic ținutele musulmane la plajă, în mai multe orașe din țară. Femeile nu mai au voie să poarte ”burkini”


Francezii au decis să interzică potrul costumelor de baie tip ”burkini” în 15 orașe din țară, aceștia evocând îngrijorările ulterioare atacurilor teroriste care au avut loc în ţară.

Potrivit The Guardian, autorităţile din mai multe oraşe franceze au implementat legea conform căreia este interzisă purtarea acestui tip de îmbrăcăminte, care acoperă trupul şi capul, evocând preocupările în legătură cu hainele religioase în urma asasinatelor teroriste care au avut loc în Franţa, scrie Mediafax.

Imagini cu poliţia confruntând o femeie care nu se supunea legii, făcute în Nisa, înfăţişează patru poliţişti stând în jurul unei femei care se odihnea pe ţărm, în Promenade des Anglais, ultima scenă a atentatului de luna trecută, când un camion a intrat în mulţime de Ziua Naţională a Franţei.

După ce poliţiştii ajung lângă femeie, aceasta pare să se dezbrace de un articol vestimentar albastru, iar unul dintre ofiţeri pare să ia notiţe sau pregăteşte o amendă.

Aceste fotografii au apărut după ce o altă femie a fost amendată de plolițiști pe o plajă din apropierea orașului Cannes, deoarece purta

Fotografiile apar după ce o altă femeie, mamă a doi copii, a povestit cum a primit amendă pe o plajă din apropierea oraşului Cannes, colanţi, o tunică şi o eşarfă pe cap.

Potrivit agenţei de presă AFP, pe amendă era notat că femeia nu purta "o ţinută care respectă bunele moravuri şi secularismul".

Nisa a fost ultimul resort francez care a interzis, săptămâna trecută, purtarea costumul de baie de tip burkini. Autoritățile au interzis îmbrăcămintea care "manifestă excesiv aderarea la o religie într-o perioadă în care Franţa şi lăcaşurile de cult sunt o ţintă pentru atacurile teroriste".

Comentarii Facebook