Duminica 22 Decembrie

Gabriel Oprea despre polițistul mort: ”Nu am văzut accidentul. Am făcut tot ce s-a putut pentru a-i salva viața”

 

Vicepremierul Gabriel Oprea a vorbit după 6 zile despre accidentul din 20 octombrie, în care a murit polițistul Bogdan Gigină.

 

Din respect pentru familia îndurerată, am ales să nu fac declaraţii publice după accident sau înaintea înmormântării (...) Accidentul s-a petrecut în timpul unei deplasări în scop profesional. Detaliile au fost deja puse la dispoziţia Parchetului.

 

La un moment dat coloana s-a oprit, nu am văzut accidentul, nu am ştiut că a fost vorba despre un accident. Am văzut doar maşina din faţă oprită şi pe cei doi poliţişti alergând. Unul ne-a făcut semn să continuăm deplasarea. Maşina de Poliţie şi cei doi colegi au rămas acolo. Apoi am aflat ce s-a aflat și am solicitat echipajului SMURD să fiu permanent informat. Ambulanța a ajuns în 3 minute şi jumătate la locul accidentului. Am făcut tot ce e omeneşte posibil pentru savarea vieţii lui Bogdan. Speculaţiile că aş fi încălcat legea sau aş fi utilizat dispozitivul de însoţire nelegal, vă asigur că sunt neîntemeiate”, a declarat Gabriel Oprea, fără a răspunde întrebărilor. 

 

După accidentul din 20 octombrie nu s-a spus că polițistul făcea parte din escorta vicepremierului. Abia după 2 zile presa a aflat pe surse despre acest lucru, Gabriel Oprea, care este și ministrul de Interne, fiind acuzat că folosește ilegal escorta, în acest caz, sursele spun că ar fi mers de la un restaurant spre casă.

 

Opinia publică îi cere acum demisia lui Gabriel Oprea, fiind organizate proteste de stradă.

 

Peste 100 de motocicliști au cerut la Cluj-Napoca demisia lui Gabriel Oprea. Ei au organizat un marș memorial

Comentarii Facebook