Duminica 22 Decembrie

Gabriela Firea susține că a fost izolată la recepția de la Cotroceni: Sunt al doilea om ca număr de voturi din țară

 

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, susține că a fost marginalizată la recepția organizată de Klaus Iohannis cu ocazia Zilei Europei.

 

În momentul când ne apropiam, erau mai multe domnișoare și domni de la protocol, de la Palatul Cotroceni, care ne indicau unde este locul de precădere, în funcție de poziția în statul român sau instituția pe care o reprezenta. La un moment dat, o domnișoară a insistat foarte mult să nu rămân lângă doamna prim-ministru pentru că în acea zonă sunt doar miniștrii. Atât doamna ministru Carmen Dan, cât și doamna ministru Lia Olguța Vasilescu, cât și doamna ministru Sorina Pintea de la Sănătate au insistat să rămân alături de domniile lor, pentru că și doamna prim-ministru a dorit ca eu să rămân în acea zonă, subliniind că sunt al doilea om ca număr de voturi din țară, reprezint Capitala României și pot să rămân în zona guvernamentală fără a împieta imaginea Guvernului. Au venit din nou cavalerul și domnișoara de la protocol de la Cotroceni, insistând să mă deplasez din acea zonă și să merg în partea opusă, spunându-mi că voi fi tot în primul rând, (...) unde sunt șefii instituțiilor centrale, cu patriarhul, președinții Băsescu și Constantinescu, și că acolo ar trebui să stau. Ca să nu creez o dispută și un dialog care nu-și avea locul, am plecat, deși, repet, mi se părea ilogic să mă mut din acea zonă, pentru că mi se părea ilogic, pentru că chiar nu deranjam pe nimeni. Dar, când am ajuns, erau mai multe bilețele care erau așezate acolo, dar numele meu nu l-am regăsit în zona indicată de protocolul de la Cotroceni. Nu am știut unde să mă așez. Am salutat pe personalitățile de față și am rămas lângă soția consilierului de stat Oprișor, pentru că a început ceremonia. Deci, practic, m-a surprins ceremonia în acea locație.

 

(...) Acestea au fost faptele. Nu-mi dau seama dacă a fost o intenție. Într-adevăr, domnul președinte a salutat câteva persoane și din zona în care mă aflam eu, dar nu a ajuns până la mine. Există două posibilități: ori a fost o bâlbâială și domnul președinte nu a știut de aceste lucruri și oricum nu m-a observat, sau a fost o intenție să fiu izolată, să fiu marginalizată și în rândyul șefilor de instituții astfel încât să nu avem ocazia să dăm mâna. Dar, numai Dumnezeu știe adevărul și îi las pe telespectatori să tragă o concluzie.

 

A fost bizar ceea ce s-a întâmplat, în mod evident protocolul Palatului Cotroceni mă aștepta, mă viza și mă dorea într-un anumit loc”, a declarat Gabriela Firea pentru Antena3.

Comentarii Facebook