Vineri 22 Noiembrie

Gătitul acasă, dăunător pentru sănătate. Ce spun cercetătorii



Potrivit unui studiu realizat de oamenii de știință americani, contrar așteptărilor, persoanele care gătesc acasă nu sunt mai sănătoase decât populaţia generală, aceste aprezentând riscuri mai mari de a dezvolta maladii cardiace şi de a suferi accidente vasculare cerebrale (AVC).

Cu cât aceste persoane petrec mai mult timp în bucătărie, pregătind diverse feluri de mâncare, cu atât se înrăutăţeşte starea lor de sănătate, afirmă autorii studiului. Rezultatele cercetării contrazic opinia generală potrivit căreia preparatele gătite în casă sunt mai sănătoase, potrivit Daily Mail, citat de Mediafax.

De asemenea, studiul sugerează că mâncărurile nu devin "mai sănătoase" doar pentru simplul fapt că sunt gătite în casă.

Printre motivele invocate de coamenii de știință pentru a explica aceste riscuri medicale se află faptul că persoanele care gătesc acasă sunt mai generoase în ceea ce priveşte cantităţile de ingrediente nesănătoase, precum unt, zahăr şi sare.

Totodată, supn ei, aceste persoane mănâncă mai mult, întrucât se simt îndreptăţite să facă acest lucru deoarece au cheltuit mult timp şi energie preparând mâncarea.

Gustând des din preparatele culinare, în timp ce acestea sunt pregătite, persoanele respective se îngraşă de-a lungul timpului.

De asemenea, cercetătorii mai susțin că este posibil ca alimentele comercializate în lanţurile de magazine să fi devenit mai sănătoase în ultimii ani.

Autorii studiului, realizat de cercetătorii de la Universitatea Rush din Chicago, au analizat date colectate pe parcursul a 14 ani de la un eşantion de peste 2.755 de femei cu vârstele cuprinse între 40 şi 60 de ani.

Comentarii Facebook