Duminica 22 Decembrie

Gigi Becali face fapte bune din închisoare. A decis să îi plătească operația lui Leo Iorga


Fostul solist al trupei Compact, Leo Iorga, va trebui sp sufere o intervenție chirurgicală pentru extirparea unei tumori canceroase la creier, iar patronul stelist a decis să suporte toate cheltuielile necesare.

Fostul coleg de trupă al lui Iorga, Adrian Ordean, a pornit o campanie pe Facebook, unde a anunțat că artistului îi lipsesc 8.000 de euro pentru a face operația.

Contactat de ziarulring.ro, surpriza nu a întârziat să apară, acesta mărturisind că banii pentru operaţie există integral, întrucât Gigi Becali s-a oferit să suporte întreaga sumă.

"Am făcut anunţul mai târziu pentru că nu ne-ar fi luat nimeni în seamă, cu vacanţele astea... Imediat după ce am postat, am avut foarte mare ecou, nu mă aşteptam la aşa ceva. Operaţia e în jur de 15.000 de euro, Leo avea câţiva bănuţi, mai primea de la Sănătate în jur de 4.000 şi îi lipseau 8.000 de euro. În cursul dimineţii (n.r.-ieri), domnul Becali a hotărât să plătească el absolut tot. E o veste minunată! La fel, am primit două telefoane, să luăm contact cu nişte firme care voiau să plătească integral operaţia. Dar domnul Becali a fost primul", a dezvăluit chitaristul trupei Compact.

Comentarii Facebook