Sambata 28 Decembrie

Gigi Becali, în delir după ce a căzut Referendumul: Suntem cel mai prost popor din lume. Ruşinea pământului

 

Gigi Becali a fost foarte dezamăgit de faptul că referendumul nu a trecut și a spus că va face el un alt Referendum.

 

Partidele cheltuie bani la alegeri şi atunci când oamenii primesc suta de lei sau 50 de lei, ei se duc la vot pe un kilogram de carne, unul de ulei, unul de mălai şi unul de ceapă. Asta este România noastră. Nu-i interesează pe ei viitorul copiilor, al nepoţilor. Vai de capul nostru dacă nici atâta lucru nu putem să facem”, a declarat Gigi Becali, la România TV.

 

Fostul europarlamentar a continuat delirul: ”Suntem cel mai prost popor de pe tot globul pământesc, m-am ferit să spun asta până acum. Poate mă gândeam că bulgarii, dar şi bulgarii sunt mai deştepţi ca noi. Mai prost popor ca noi nu există. Ne-a ţinut Dumnezeu proşti, ca să fim săraci, să ne mântuiască probabil să ne dea cerul. Că pământul, nu prea văd eu cum”.

 

Latifundiarul va face el un alt referendum pe această temă. ”Facem un partid, schimbăm clasa politică, facem alt referendum. O să mă mai consult cu duhovnicul, cu preoții, cu călugării de pe Muntele Athos, o să vedem ce o să fac. Cât de prost popor să fii, să nu poți să pui o ștampilă. Am apelat la toate tertipurile, m-am dus la vot de 5 ori, am scos echipa din cantonament ca să voteze. Toată familia mea a votat. Mama mea, la 90 de ani, a votat. "Mamă, mă duc, e mărturisire de Hristos!", așa mi-a zis și i-am zis și eu că e mărturisire, să se ducă”, a mai spus Gigi Becali, la România TV.

 

Becali crede că acum organizațiile PGBT se vor repezi cu propuneri de schimbare a legilor pentru a obține drepturi pentru comunitatea de homosexuali din România. 

Comentarii Facebook