Duminica 22 Decembrie

Golful Mexic, dupa 2 ani de la catastrofa ecologica: delfini morti, crevete fara ochi si crabi plini de gauri


Dupa doi ani de la cea mai grava maree neagra din istoria americana, petrecuta in Golful Mexic, efectele inca exista: delfinii morti apar constant pe tarm, in timp ce coloniile de corali se sufoca sub stratul de petrol.

 

La 20 aprilie 2010, o deflagratie a zguduit platforma Deepwater Horizon, exploatata de BP. Atunci, petreoluil a inceput sa se scurga in mare si unsprezece angajati au murit in incendiu, informeaza Mediafax

Pentru a combate scurgerea petrolului din putul Macondo, compania britanica a avut nevoie de 87 de zile. In aproape trei luni, 780 de milioane de litri de titei s-au scurs in Golful Mexic.

Catastrofa ecologica nu mai ocupa demult prima pagina a ziarelor americane, dar pescarii si locuitorii din golf continua sa gaseasca crevete fara ochi sau crabi plini de gauri. Analizele arata ca pestele Killi ("killifish"), care sta la baza alimentatiei a numeroase specii, este infestat cu produse chimice.

"Exista in continuare petrol in apa", afirma Wilma Subra, chimista si militanta care analizeaza in mod regulat fauna si flora marina din Golful Mexic. "Petrolul este in continuare prezent in mlastini, estuare si pe plaje. Oamenii continua sa fie expusi", a explicat ea.

Potrivit acesteia, este inca prea devreme pentru a prevedea impactul pe termen lung al catastrofei asupra ecosistemului. Efectele sale ar putea sa se faca simtite timp de "mai multe generatii", deoarece mareea neagra a determinat o tragedie umana.

Theresa Dardar, din Bayou Pointe-au-Chien, un sat de pescari din Louisiana, a declarat ca se teme ca nu va mai putea sa isi castige existenta.

"Ce se va face pentru noi daca nu vom mai putea pescui? Ma gandesc ca nimeni nu imi poate raspunde", se lamenteaza ea.

"Suferim", sustine George Barisich, presedintele unei asociatii de pescari.

In momentul mareei negre, pescarii tocmai isi revenisera dupa trecerea uraganului Katrina, cu cinci ani inainte.

 

Foto: descopera.ro

Comentarii Facebook