Duminica 22 Decembrie

Google a lansat Voice Search în limba română

 

Google a lansat aplicaţia Voice Search în limba română, disponibilă pentru toate sistemele de operare Android, prin care utilizatorii pot efectua rapid orice căutare pe telefon prin utilizarea vocii în locul tastaturii.


S-au depus eforturi considerabile pentru a colecta sute de mii de expresii şi a dezvolta sistemul de recunoaştere vocală în limba română, iar scopul a fost ca Voice Search să facă diferenţa în viaţa de zi cu zi a utilizatorilor. Când suntem în mişcare sau avem mâinile ocupate şi nu ne putem opri pentru a tasta informaţiile de care avem nevoie, această aplicaţie este cu adevărat utilă şi eficientă. Românii realizează deja milioane de căutări zilnic şi acum pot face acelaşi lucru vocal, în limba română, prin intermediul Voice Search”, a declarat Dan Bulucea, Country Manager Google Romania, citat de realitatea.net

Voice Search răspunde pe loc la orice tip de căutare uzuală, precum: care este distanţa până la Timişoara, ce benzinării există în Craiova, cum va fi vremea astăzi, care este programul la cinema sau ce idei de cadouri există. Aplicaţia generează rezultate exacte de căutare astfel încât să acopere toate posibilităţile. Iar dacă vrei să te informezi şi mai bine, vei avea la dispoziţie lista familiară a rezultatelor de căutare Google, se arată într-un comunicat remis de companie.   

Fiecare limbă necesită de regulă colectarea iniţială a sute de mii de pronunţii de la voluntari. Ca şi în cazul altor limbi disponibile deja prin Voice Search, cu cât oamenii folosesc mai des aplicaţia, cu atât aceasta oferă rezultate mai precise.

Utilizarea Google Voice Search depinde de tipul telefonului mobil. Dacă telefonul dispune de Android 2.2 sau o versiune mai nouă, căutarea poate fi iniţiată pe bază de voce prin simpla atingere a pictogramei cu microfon, în caseta de căutare Google, de pe ecranul principal. În caz contrar, aplicaţia Voice Search poate fi instalată din Google Play. Aplicaţia poate fi utilizată într-o singură limbă la un moment dat, iar folosirea unei limbi noi ar putea necesita schimbarea setărilor pentru limbă.

Alături de română, în Voice Search au fost incluse alte 12 limbi, aplicaţia fiind astfel disponibilă pentru 100 de milioane de noi vorbitori din ţările nordice, iberice şi slave. În total, Voice Search este disponibilă în 42 de limbi şi dialecte din 46 de ţări.

Comentarii Facebook