Miercuri 25 Decembrie

Guvernul pregăteşte o lovitură la adresa UBER

 

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat că va promova o Ordonanţă de Urgenţă prin care să fie sancționate activitățile neautorizate de transport, cum ar fi aplicația UBER.

 

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) așteaptă Ordonanța de Urgență care va elimina pirateria și toate activitățile neautorizate din Transporturi, se arată într-un comunicat de presă al confederaţiei transportatorilor.

 

COTAR amână acțiunile de protest planificate inițial pentru sfârșitul acestei luni, care ar putea fi organizate după 16 aprilie, ”în cazul în care Executivul va ignora cerințele noastre referitoare la legiferarea intrării în legalitate a tuturor operatorilor de transport din țară”.

 

Transportatorii spun că nu au cerut niciodată eliminarea UBER și a altor platforme similare de pe piață, ci intrarea în legalitate a acestor sisteme, ca și a tuturor celorlalate forme de transport care acum reprezintă concurență neloială.

 

”Nu dorim eliminarea concurenței, ci o concurență loială, în care toți actorii pieței să fie egali în fața legilor statului român”, spun transportatorii.

 

Potrivit acestora, activitatea UBER este nereglementată în România, deci se află în afara legii. "Nu dorim un alt caz Bechtel în România, care să ne bage în faliment, la nivel de țară. Pirații din Transporturi strică imaginea companiilor de taxi din România și chiar imaginea României în lume. Dorim să asigurăm un transport civilizat, un tarif unic, reactualizat în funcție de costuri, fără piraterie, fără posibilitatea de negocierea prețului „la negru", mai spun oficialii COTAR.

 

Conform transportatorilor, această Ordonanță de Urgență a plecat spre avizare, către Ministerul Dezvoltării și Ministerul de Interne, pe data de 17 martie 2017. "Din informațiile noastre, Ministerul Afacerilor Interne susține această ordonanță. Așteptăm acum și susținerea din partea Ministerului Dezvoltării și cerem Guvernului să adopte cât mai repede această Ordonanță", au declarat şefii Cotar.

 

”Miercuri, 8 martie, am depus cererea pentru organizarea unor acțiuni de protest în perioada 29-31 martie, la București, apoi am avut o întâlnire cu reprezentanții Ministerului Transporturilor, pe 10 martie. Domnul ministru Răzvan Cuc ne-a promis că va promova OUG pentru modificarea a două articole din Legea 38/2003, în așa fel încât activitățile neautorizate de transport să fie sancționate și aplicațiile de tip UBER sau ale altor platforme similare să fie obligate să se autorizeze, astfel încât să funcționeze legal, dacă vor să-și desfășoare activitataea în România. Cât timp există o legislație națională, nu este posibil ca unii transportatori să se supună legilor și alții să funcționeze sfidând aceeași legislație, fără a fi sancționați... Așteptăm până pe 16 aprilie Ordonanța de Urgență pentru eliminarea pirateriei din transporturile rutiere, iar în cazul în care această ordonanță nu va fi dată de guvern, COTAR va organiza acțiuni de protest. Nu cerem bani, nu cerem privilegii, ci doar o Ordonanță de Urgență care să-i oblige pe toți trasnportatorii rutieri să se supună legislației în vigoare”, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

 

Prin eliminarea pirateriei, guvernul va readuce situația din trasnporturi la normalitate și astfel vor fi garantate și investițiile transportatorilor. COTAR cere, de asemenea, eliminarea unei modificări legislative făcute de un deputat cu anumite interese ascunse, care în anul 2015 a reușit să introducă o frază cu doi termeni-cheie, care modifică sensul inițial al Legii 38 din 2003: ”permanent” și ”repetat”.

 

Acești doi termeni juridici, introduși cu bună știință în textul legii, au făcut imposibilă acțiunea autorităților în sensul stopării fenomenului pirateriei și astfel a luat amploare activitatea neautorizată, în defavoarea economiei românești și a firmelor care respectă legea și depun toate eforturile necesare pentru obținerea autorizațiilor.

Comentarii Facebook