Hackerul român Guccifer cere să nu fie trimis în SUA pentru executarea pedepsei
Hackerul român Guccifer a discutat telefonic, închisoarea din Arad, cu un reporter al televiziunii americane Fox News.
Hackerul român a telefonat din penitenciar și a transmite public că nu vrea să fie trimis înapoi în SUA să ispăşească o altă pedeapsă cu închisoarea şi că va cere să termine în România şi sentinţa din America.
Marcel Lehel Lazăr, de 45 de ani, cunoscut tuturor drept Guccifer, a spus jurnaliştilor de la Fox News că vrea să rămână într-o închisoare românească şi nu să fie încarcerat în America, acolo unde ar trebui să-şi împlinească sentinţa de 52 de luni pentru infracţiuni cibernetice şi pentru accesarea neautorizată a unui computer protejat, plus furt de identitate cu circumstanţe agravante.
Lazăr i-a telefonat de mai multe ori producătorului executiv al Fox, Pamela Browne, chiar din închisoarea unde este încarcerat pentru şapte ani pentru infracţiunile de hacking comise în România. După ce şi-a dat permisiunea să fie înregistrat, Lazăr a spus că are o înfăţişare în faţa judecătorilor din Timişoara, acolo unde va cere să execute tot în România şi pedeapsa care i-a fost dată pentru delictele comise în SUA.
În septembrie, hackerul român Guccifer a fost condamnat la 52 de luni de închisoare de către un tribunal din statul american Virginia, conform Washington Post.
Marcel Lehel Lazar, cunoscut sub presudonimul de ”Guccifer”, a fost extrădat în Statele Unite în anul 2014 şi a pledat vinovat în luna mai 2016 la acuzaţiile de furt de identitate şi acces neautorizat asupra unor computere.
Odată cu folosirea în interes de serviciu a unui cont personal de email pe durata mandatului de secretar de Stat de către, Hillary Clinton a încălcat reglementările federale privind corespondenţa oficială. Acest lucru a fost dezvăluit pentru prima dată de Marcel Lehel Lazăr, condamnat joi la 4 ani şi 4 luni de închisoare de către judecătorul James C. Cacheris din statul Virginia.
Guccifer (pe numele real Marcel Lazăr Lehel) este un cracker român, de naționalitatea maghiară din Arad.
A fost condamnat, în 2012, la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare de către Judecătoria Sectorului 3 București fiind acuzat de încălcarea intimității virtuale ale unor nume cunoscute din România, între 2010 și 2011. Astfel, Guccifer a accesat ilegal conturile de Facebook și adresele de e-mail ale unor persoane publice, printre care vedetele Pro TV Corina Caragea, Dragoș Moștenescu, Laura Cosoi. Pe lângă aceștia, hackerul a mai pătruns în intimitatea altor vedete precum: Bianca Drăgușanu, Cristian Pulhac, Ada Milea sau Rona Hartner.
Printre alții, Guccifer a mai spart conturile unor personalități precum comedianul Steve Martin, actrița Mariel Hemingway, trei membri ai Camerei Lorzilor din Marea Britanie, CEO companiei de asigurări americane MetLife și John Negroponte, fostul ambasador SUA la ONU.
În august 2013, "Guccifer" a postat pe pagina sa de Facebook un link către o corespondență prin e-mail între fostul secretar american de Stat Colin Powell și europarlamentarul PSD Corina Crețu.
Guccifer a spart conturile de e-mail de Yahoo și Gmail ale șefului SRI, George Maior. După aceea s-a oferit să îi ofere informații despre George Maior omului de afaceri și politicianului Dan Voiculescu.
Guccifer A fost arestat preventiv pe 23 ianuarie 2014.
Pe 6 iunie 2014, Guccifer a fost condamnat la șapte ani închisoare cu executare, decizia nefiind definitivă.
0 Comentarii