Miercuri 18 Decembrie

În România se MINTE în CV: nouă din zece candidaţi vor să păcălească angajatorul

 

Majoritatea candidaților strecoară minciuni mai mici sau mai mari în CV -ul, pentru a impresiona.

 

”Scopul scuză mijloacele” nu mai poate fi un principiu după care să se ghideze cei care vor să îşi găsească un nou loc de muncă, iar găsirea unei sclipiri care să sară în ochi recruiterilor dintr-o mare de cv-uri este o misiune din ce în ce mai dificilă, scrie Business Magazin.

 

Cosmetizarea CV-urilor, o practică menită să îi facă pe unii candidaţi mai „angajabili" decât pe alţii, pendulează între minciună şi bune intenţii, iar linia dintre cele două elemente devine din ce în ce mai fină.

 

În România statisticile arată că 9 din 10 candidaţi mint în CV-uri, în general discrepanţele fiind minore. Mai bine de jumătate din cele câteva sute de CV-uri verificate de firma de servicii de tip background screening Mindit au probleme în ceea ce priveşte perioada de angajare, pentru că românii tind să ”lege” joburile între ele, de frică să rateze chemarea la interviu pentru că au stat „pe tuşă„ în anumite perioade ale carierei.

 

Să fii onest nu te împiedică să fii atractiv pentru un angajator, să te «vinzi» bine, dar te motivează să îţi găseşti inspiraţia în lucruri reale din trecutul tău, în locul unora inventate. De fapt, un CV «se scrie» în ani de zile, iar redactarea lui este un exerciţiu de autocunoaştere”, a explicat Irina Arsene, fondator al firmei de servicii de background screening Mindit.

 

Citește mai multe despre minciunile din CV aici.

Comentarii Facebook