Duminica 22 Decembrie

In Romania se pot inmatricula masini furate! Peste 1000 de astfel de autoturisme circula pe strazi

 

Senatorul clujean Alexandru Cordos ii cere ministrului de Interne Radu Stroe sa gaseasca o solutie pentru ca in Romania sa nu mai fie posibila inmatricularea de masini furate.


”Legislaţia permisivă a pus România în situaţia de a fi unul dintre puţinele state din UE în care se pot înmatricula maşini furate. Din datele publice, peste o mie de autovehicule sustrase din străinătate circulă, în prezent, pe drumurile din România. Schimbul rapid de date dintre România şi statele din spaţiul Schengen este blocat de-un sistem birocratic stufos. Aşa se face că informaţiile despre maşinile furate din aceste state ajung foarte târziu la poliţiştii români”, sustine senatorul clujean Alexandru Cordos.


De asemenea, viceliderul grupului PSD din Senat sustine ca, desi Regulamentul de Aplicare a Ordonanţei 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice spune clar că autovehiculele furate nu pot fi înmatriculate, "totuşi o anumită „excepţie" de la regulă şi-a făcut loc în textul legii". Şi anume: ”Fac excepţie autovehiculele şi remorcile pentru care organul de urmărire penală a emis o dispoziţie prin care se permite înmatricularea până la finalizarea cercetărilor, caz în care în certificatul de înmatriculare şi în cartea de identitate a vehiculului se înscrie menţiunea «autovehicul furat din ţara... la data de ...”.

Din cauza vanzarilor succesive ale maşinii furate, identificarea hoţilor este anevoioasă, spune Alexandru Cordos, si astfel dosarele ajung să fie clasate cu A.N. (autori necunoscuţi - n.r.), iar cumpărătorul de ”bună-credinţă” poate folosi, legal, autovehiculul.

Prin urmare, senatorul clujean i-a cerut ministrului de Interne sa precizeze care sunt modalitatile concrete avute in vedere de autoritati pentru a eficientiza schimbul rapid de date între România şi statele din U.E., si care sunt masurile pe care le va lua ministerul pentru stoparea acestor infractiuni.

Comentarii Facebook