Duminica 22 Decembrie

Întâlnire ”de gradul 0” între doi dintre cei mai influenți oameni din lume


Potrivit purtătorului de cuvânt al Sfântului Scaun, Papa Francisc îl va primi în audiență pentru prima data pe președintele Rusiei, Vladimir Putin, în data de 25 noiembrie.

Purtătorul de cuvânt a precizat pur şi simplu că întâlnirea va avea loc la ora 17.00 (18.00 ora României). Această vizită se înscrie în contextul unui dialog delicat, marcat de tensiuni, între Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă Rusă, potrivit AFP, citat de Mediafax.

Ultima vizită a unui preşedinte rus la Vatincan a avut loc în 2011, când Dmitri Medvedev a venit să îl vadă pe Benedict al XVI-lea.

Vladimir Putin ocupă locul întâi în topul celor mai puternici oameni din lume din 2013, realizat de revista Forbes, în timp ce Papa Francis este ocupantul locului al patrulea.

Comentarii Facebook