Duminica 22 Decembrie

Jurnalistă de investigații asasinată în Bulgaria. Ultimul interviu fusese cu jurnalistul Rise project, Attila Biro

 

Victoria Marinova, directoarea şi prezentatoare a postului regional TVN din Bulgaria, a fost violată și ucisă, informează Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP).

 

Victoria Marinova (30de ani) era implicată în mai multe investigaţii jurnalistice privind corupţia din Bulgaria, a mai precizat OCCRP pe Twitter.

 

Ea este cel de-al treilea jurnalist european asasinat în mai puţin de un an, după Daphne Caruana Galizia în Malta şi Jan Kuciak în Slovacia.

 

Jurnalistul şi analistul Ruslan Trad a scris pe Twitter că ultimul reportaj al Victoriei Marinova se referea la deturnarea de fonduri publice.

 

Ruslan Trad a precizat că jurnalista a fost violată şi torturată înainte de a fi ucisă.

 

Site-ul Terminal 3 scrie că în ultima sa emisiune, Victoria Marinova i-a intervievat pe jurnalistul din România Attila Biro, de la Rise project, şi pe bulgarul Dimitar Stoianov, de la Bivol, tema interviului fiind recenta reţinere a celor doi de către poliţie în apropierea oraşului Radomir, unde subiecţii unei investigaţii încercau să ardă documente legate de o fraudă cu fonduri europene.

 

Marinova este al treilea journalist ucis în Uniunea Europeană în mai puţin de un an, după Daphne Caruana Galizia, din Malta, şi Jan Kuciak, din Slovacia.

Comentarii Facebook