Vineri 22 Noiembrie

Lapte cu ANTIBIOTICE la vânzare în magazinele din România

 

Lapte cu antibiotice a fost găsit pe rafturile magazinelor din România. Autorităţile au intrat în alertă și a fost declanșat un control la nivel național.  

 

Antibioticele pot ajunge în lapte prin două modalităţi: prin furaje sau prin tratamentul cu antibiotice făcut animalelor bolnave. Legea interzice în acest caz vânzarea laptelui pe piaţă. Laptele de la un animal tratat cu antibiotic poate fi comercializat abia după două-trei săptămâni de la finalizarea tratamentului, anunță Antena 3.

 

Autorităţile de la Bucureşti au dispus deja controale în toată ţara şi au depistat, deja, antibiotice şi în alte alimente decât laptele.

 

În România, se fac 300 de analize într-un an pentru depistarea antibioticelor în lapte, în Germania, spre exemplu, 300 de analize pe lună.

Comentarii Facebook